SOS Animale, un proiect pe sufletul românilor

De ce să nu prevenim, când remedierea este mult mai costisitoare și mult mai dificilă?

Proiectul depus în Consiliul General al Municipiului București, intitulat SOS Animale, implică înființarea unui registru special care să conțină numele tuturor celor care agresează animalele, pentru a preveni ulterioare adopții efectuate de astfel de persoane care dau dovadă de evidente probleme psihice.

Acest registru a avut deja un mare succes în alte state, așa că implementarea sa în România ar fi, cu siguranță, mai mult decât eficientă, ca să nu mai spunem imperativ necesară. Având în vedere sancțiunile slabe ce sunt acordate persoanelor care comit în prezent astfel de abuzuri, consider că implementarea acestui proiect este prioritară pentru orice societate civilizată. Împreună putem remedia măcar o parte din răul făcut până acum unor suflete nevinovate!